Star Trek Beyond

Cum m-am întors în București, am fugit drept în sala de cinema și am vizionat noul film din franciza reboot Star Trek. Personal, pot spune ca a fost cel mai Star Trek film dintre reboot-uri. Da, primul film l-a avut pe Leonard Nimoy ca Spock din viitor și interpretarea proaspătă a conceptului, apoi al doilea film l-a avut pe Cumberbatch care a reinventat rolul lui Khan, un nume cu rezonanță pentru orice Trekie, și multe referințe la scene din Wrath of Khan. Dar de-abia acum, la al treilea film din serie, am simțit cu adevărat că mă uit la Star Trek. Nu știu dacă are legătură cu faptul că a fost scris de Simon Pegg (aka The King of All Nerdy Stuff) sau cu faptul că J.J. nu s-a mai ocupat la fel de mult de el, având Star Wars-ul pe cap. Cert este că au reușit.

Să recunoaștem de la început, nu a fost un film care să provoace mintea, așa cum o făcea Star Trek cândva. Dar, așa cum a afirmat și Chris Pine, nu se prea mai poate face un film ca pe atunci. Pentru a face filmele de calitatea tehnică a acestuia, casele de producție investesc bani, iar în urma unei investiții, urmăresc să scoată profit, pentru a face și alte filme de calitate. Iar pentru a face profit, trebuie să se vândă cât mai multe bilete, deci e nevoie de un public cât mai numeros. Așadar, filmele se adresează unui public cât mai numeros. Și este de ajuns să ne raportăm la confuzia și nemulțumirea resimțită după Interstellar pentru a realiza că nu foarte mulți dintre oamenii ce merg astăzi la cinema ar mai înțelege filosofia complexă a lui Gene Roddenberry sau mesajul transmis în Star Trek V: The Final Frontier. Așadar, Star Trek Beyond a abordat un subiect filosofic mult mai accesibil și, totuși, foarte ancorat în actualitate: război contra pace.
În sfârșit au introdus și în seria reboot acel bromance fantastic dintre Spock și Bones.Nu aveți idee cât îmi doream să se întâmple asta, încă de la primul film. În sfârșit nu au mai fost doar Kirk și Spock, ci au fost Kirk, Spock și McCoy, Sfânta Treime a Star Trek TOS. Și prin asta, evident, Bones a primit în sfârșit atenția meritată (Dammit Jim! I’m a doctor, not a *insert anything he actually is in here*). Acesta a fost, după mine, motivul principal pentru care am simțit cu adevărat că mă uit la Star Trek.

Apoi, a fost scena aceea… După cum probabil că deja știți, anul trecut magnificul Leonard Nimoy, actorul ce l-a adus la viață pe Spock, a părăsit lumea aceasta. În film, Spock, jucat de Zachary Quinto, a primit înștiințare cum că ambasadorul Spock, varianta sa bătrână jucată tot de Nimoy, a murit. O dată cu înștiințarea, a primit și lucrurile acestuia, printre care și o fotografie a echipajului original. Când acea poză a apărut pe ecran, cu Nimoy și DeForest Kelley în margini și William Shatner în centru, vă spn sincer că a crescut inima în mine și mi-au dat lacrimile. A fost un omagiu făcut așa cum se cuvine.

Faptul că filmul a fost scris de Simon s-a văzut și în numărul mare de apariții pe ecran ale lui Scotty. Dacă altcineva ar fi scris scenariul, Scotty probabil că avea maxim zece replici. Poate că a fost o mișcare puțin egoistă, dar orice Trekie ar fi făcut la fel. Montgomery Scott este inginerul navei. Despre ce altceva putea fi filmul dacă nu despre prăbușirea Enterprise și repunerea în funcțiune a unei alte nave? Și, sincer să fiu, nu mă plâng deloc. Inginerii din Star Trek au fost mereu personaje super, iar Simon Pegg este pur și simplu delicios.

În concluzie, Star Trek Beyond a fost Star Trek. A fost mai Star Trek decât celelalte două filme din seria reboot, după părerea mea cel puțin. Mi-a oferit o satisfacție la care, sincer vorbind, nu m-aș fi așteptat niciodată în era contemporană a cinematografiei, în care formula lui Gene Roddenburry nu prea mai prinde ca în secolul trecut. Dar au făcut-o. Și au făcut-o bine.