*Spoiler Alert* Suicide Squad filmul

Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului (printre multele filme mult așteptate de anul ăsta) și-a făcut apariția și la noi. L-am văzut, per ansamblu mi-a plăcut. A avut însă și bune și rele, ca orice alt film de altfel.

Pentru început, un mare punct forte: muzica. OST-ul a fost fabulos, foarte bine gândit, extraordinar de potrivit și în temă cu cele ce se întâmplau. N-o să vă dau decât un exemplu, și anume trailerul. În film este vorba de infractori, asta știe deja toată lumea. Ce melodie mai bună pentru a face o introducere în lumea filmului dacă nu Bohemian Rhapsody care, pe lângă faptul că este una dintre cele mai (dacă nu cel mai) frumoase și de succes cântece apărut vreodată, spune povestea boemă a unui tânăr ce a pornit pe o cărare greșită (Mamma, just killed a man, pulled my trigger, now he’s dead). De aici se poate observa câtă atenție s-a oferit muzicii. Dacă Marvel a excelat la capitolul muzică prin Guardians of the Galaxy, DC a făcut exact același lucru prin Suicide Squad. Comparând albumele scoase pentru cele două filme putem observa diferențele esențiale dintre spiritul Marvel și spiritul DC. Vă las să experimentați asta singuri.

Povestea, a fost bună. Nu a fost fantastică, nu a avut plot-twist-uri care să ne lase cu gura căscată, dar a avut logică, mult mai multă logică decât Batman vs Superman. Și au existat scene și replici foarte bine scrise și folosite. La fel ca în BvS, au existat legături cu restul personajelor din Universul DC, însă de data asta au fost făcute mult mai bine, având un sens și o legătură cu povestea, spre deosebire de campania comercială din BvS. Aparițiile lui Batman au fost foarte bine integrate, iar apariția lui Flash a fost o surpriză și m-a făcut să privesc cu mai multă speranță ideea de a-l avea pe Ezra Miller în costumul de Scarlet Speedster.

Personajele. Personajele au fost de departe cel mai bun lucru pe care l-a avut Suicide Squad.
Despre Amanda Waller, mă scuzați, dar mi-e scârbă să spun prea multe. Să spunem doar că este de departe cel mai lipsit de scrupule, cu sânge rece, nemilos și antipatic personaj din film.
Deadshot, indentificându-se ca lider al echipei, cu toate că Flint era oficial șeful, s-a remarcat ca un personaj foarte complex și simpatizabil. Este un ucigaș, unul dintre cei mai buni, însă este în același timp un tată iubitor. Acesta susține că nu și-a iubit soția când este întrebat despre iubire, însă atunci când cerea custodia copilului, acceptă ca mama să o poată vizita, dar nu și prietenul ei, arătând astfel că era gelos, deci avea sentimente pentru ea. Lui Deadshot i se poate atribui cel mai bine textul din Bohemian Rhapsody. Totul a început cu un glonț, iar acum gloațele sunt viața lui. Este un bun criminal, dar nu este un om rău. Here’s to honour amoung thieves!
Diablo este un alt personaj remarcabil al echipei. Este de departe cel mai puternic dintre aceștia, însă refuză o bună parte din film să își folosească puterile, sfâșiat de vina pe care o simțea după ce și-a pierdut controlul, arzându-și familia. Este conștient de gravitatea faptelor sale și că nu le va mai putea remedia niciodată, reușind să rupă vraja lui Enchantress. Aceasta îl întreabă de când putea să vadă. Ni se indică astfel caracterul mistic al personajului, capabil să vadă dincolo de aparență. Acesta își găsește în cele din urmă „mântuirea” în apropiere de punctul culminant, făcând sacrificiul suprem.
Cel de-al treilea membru remarcabil al echipei a fost Harley Quinn. Harley a fost bijuteria filmului. Toată lumea a adorat-o. Margot Robbie a fost o alegere perfectă pentru rol. Filmul a reușit să combine perfect latura comică a psihopatei noastre preferate și latura sa gravă. A reușit să ne aducă aminte subtil și de faptul adesea uitat că Harley are o bază intelectuală (coincidența face că mama lui Margot este chiar psihiatru).

Killer Croc, Cpt Boomerang și Katana, deși personaje foarte importante ale DC, au avut fiecare un rol minor în film, însă nu au deranjat în niciun fel, ba chiar au adăugat fie comedie, fie emoție prin unele scene.

Despre Enchantress și Flint Rider ar fi destule de spus, dar trebuie să recunosc că dacă mă întrebați pe mine, le-a fost furată lumina.

Am ajuns în sfârșit la Joker. The Clown Prince of Crime! Probabil cea mai anticipată componentă a filmului. Pot spune că cel puțin din punctul ăsta de vedere, filmul a dezamăgit. Recunosc că de când au apărut primele poze am fost dezgustat de noul look al personajului, abandonând acea notă clasică pentru un aer de bling-bling, dar când l-am văzut pe ecran parcă nu m-a mai deranjat așa de tare. Jared și-a făcut treaba bine. Singura mea problemă este că nu a prea zâmbit. Apoi, povestea nu i-a dat șansa să strălucească. Multe scene cu el au fost tăiate. Cea mai bună scena rămâne cea în care o creează efectiv pe Harley și se aruncă amândoi în lichidul chimic în care l-a aruncat și pe el Batman cu ani în urmă.

Filmul a oferit multă satisfacție atât publicului general cât și fanilor de benzi desenate. Cu toate punctele sale slabe, consider că este filmul anului de la DC, ceea ce nici nu e prea greu de realizat, ținând cont că BvS a fost o dezamăgire totală. Dacă acesta este drumul pe care a pornit DC, atunci sunt din ce în ce mai optimist privind Justice League și viitoarele filme. În sfârșit, pentru prima oară în mileniul 3, filmele DC și-au amintit ce este umorul.