Stranger Things

Serialul fenomen al verii anului 2016 este fără doar și poate Stranger Things. Difuzat de preaslăvitul Netflix și născut din forța creativă a fraților Duffer, cu surse de inspirație magnifice, serialul își merită faima. Este un serial horror (jump-scares and all that). Însă nu veți vedea mațe. Este o readucere la viață a horror-ului inteligent de bun gust din anii 80, mult mai aproape de Alien sau Nightmare on Elm Street decât de… seria de material didactic pentru viitorii medici legiști, Saw. Nu scârbește prin vizual, ci induce o stare de tensiune prin regia excepțională. Se poate simți un gust puternic de Spielberg, o aromă de Alien, condimentată cu niște King.

SPOILERS INCOMING:

Povestea serialului se petrece într-o săptămână din iarna anului 1983. Totul începe cu dispariția unui băiat, Will Byers, și apariția unei fete, Eleven. În cutarea lui Will, toate personajele au o evoluție magnifică. Cei trei băieți, Mike, Dustin și Luke, prietenii cei mai buni ai lui Will, o primesc în rândul lor pe Eleven, o acceptă ca pe una de-a lor, iar Mike chiar își găsește prima dragoste în ea. La început, mama lui Will este considerată isterică, fiind convinsă că fiul ei este încă în viață. Apoi este crezută de șeful poliției, care descoperă urmele conspirației ce se petrece la mijloc și face imposibilul pentru a-l aduce înapoi. În secret, Jonathan Byers, fratele lui Will, împreună cu Nancy Wheeler, sora lui Mike, se decid să vâneze monstrul ce l-a răpit pe Will. Tot în secret, cei trei băieți, alături de Eleven desigur, sunt în căutarea prietenului lor. Cele trei „echipe” se unesc de-abia în finalul serialului, aflând că tot timpul urmăreau același lucru.
Jocul actorilor este de nota 10 cu felicitări. Evident, era și de așteptat de la actori la Winona Ryder (Beetlejuice, Beetlejuice, Beetlejuice!). Însă o surprisă colosală au fost copiii! Rareori se întâmplă să găsești actori atât de buni, de profesioniști și de talentați la o vârstă așa de fragedă. Cei cinci au format o prietenie puternică în spatele camerelor,  ceea ce se reflectă și pe sticlă, oferind autenticitate relației dintre personaje.
Iar regia… Oh, doamne, cât am putut s-o iubesc. Începând de la felul cum arată fiecare scenă, efectele superbe folosite pentru Upside-Down, aerul nostalgic oferit de pelicula de film clasic adăugată peste filmare, vestimentația care este specifică anilor 80, dar are grijă să nu țipe și este realteble și pentru zilele noastre… Oh, da. Era să uit. Muzica! Muzica a fost folosită excepțional. Din nefericire, nu pot lua fiecare scenă pe rând pentru a spune cât de bine a fost montată. Așa că o să dau ca exemplu scena în care este descoperit „trupul” lui Will în lac. Mike are o criză, iar prietenii săi încearcă să-l calmeze. În timp ce toate astea se petrec, sunetul scenei devine din ce în ce mai astupat, acoperit fiind de muzică, de o variantă mult mai lentă și mai melancolică a melodiei „Heroes”, lansată de nimeni altul decât David Bowie în 1989. Nu ăsta este visul oricărui grup de prieteni geeky de 12 ani? Să fie eroi? Și ar fi putut fi, dar acum paradisul lor era distrus. Will era mort. Dar ei ar fi putut fi eroi…
Da. Da, am lăcrimat la scena aia.

Am văzut primul episod într-o seară, apoi le-am devorat pe toate celelalte șapte în noaptea următoare. Am stat până la 3 dimineața pentru Stranger Things și nu regret nimic. L-am iubit, îl iubesc și de-abia aștept sezonul 2. Netflix a făcut încă o dată o treabă excelentă.
Mulțumesc, Netflix. Mulțumesc, Duffer brothers. Mulțumesc și vouă, anilor 80, pentru că ați existat și ați inspirat o asemenea minunăție.